Antoniu Martin

Cartea scrisă de cunoscutul om de televiziune, Oreste Teodorescu, este străbătută extrem de puternic de conceptul iniţiatic. Iniţierea deschide poarta către idee. Acest fapt a fost postulat de către Moise Maimonide, Averoes şi chiar de către pastorul James Anderson care susţinea în constituţia masonică din 1723 că prin simplul fapt că există, omul are datoria să cerceteze, să analizeze ceea ce nu concordă cu viziunea lui asupra lumii, universului, condiţiei umane. „Deschiderea Cerului” se face prin raţiune. Aceasta este esenţa omului. În toate timpurile, omul a acceptat revelaţia religioasă, deoarece nu există nimic mai presus decât lucrarea (creaţia) lui Dumnezeu. Orice iniţiere presupune o deschidere, o provocare către o idee nouă. Tocmai aici constă unicitatea iniţierii: universalitatea conceptului nu implică nici o îngrădire ideatică.
Unii au văzut în gnoză (cunoaştere) – cum arată Oreste Teodorescu într-un eseu – instrumentul perfect pentru apropierea de Dumnezeu, de Adevărul Absolut. Alţii, au ales „confortul” oferit de religie în varianta dogmatică, oficială. Gnosticismul şi-a construit doctrina ideatică prin sinteza dintre ideile filosofice ale timpului şi experienţele personale (iniţierea). A se vedea paginile dedicate de Oreste esenienilor, textelor de la Marea Moartă, în care apare o viziune sincretică asupra lumii, viziune care va influenţa secolele următoare.
Sincretismul, alături de iniţiere, reprezintă ideea fondatoare a frăţiei masonice. Termenul de sincretism, care poate caracterizează cel mai bine „Codul lui Oreste”, a fost înţeles şi asimilat de Cavalerii Templieri. Din influenţele arabe, iudaice, templierii au dezvoltat un model iniţiatic propriu, foarte asemănător cu cel al masoneriei speculative: „Sofia” şi „Logosul” erau termenii de bază ai sistemului religios templier. Nu întâmplător apare în Europa Evului Mediu dragostea ca iniţiere în absolut, iubirea privită nu ca trăire individuală, egoistă, ci ca ideal de viaţă superior (vezi eseul „În numele trandafirului”, în care aflăm că … şi iubirea iniţiază). Urmând avatarurile conceptului iniţiatic în „Codul lui Oreste”, ajungem invariabil la „Alchimia fericirii”.
Alchimia reprezintă o serie de învăţături legate de rolul omului în univers. Persoanele dedicate studierii „Marii Opere” aspirau la iniţiere în misterele lumii. Alchimia este o ştiinţă a interiorului absolut, ea se adresează direct sufletului uman; ea presupune o iniţiere: transformarea interioară a omului, înţelegerea ideii de schimbare care asigură echilibrul cu natura.
Mergând pe cursul istoriei, putem afirma că omul Renaşterii a rezolvat dilema raţiune-spirit. Nimic din ceea ce simte spiritul nu poate fi contrar raţiunii, iar gândirea umană nu este capabilă să conceapă divinitatea în totalitatea ei, afirmau savanţii umanişti. În Renaştere, omul este centrul tuturor lucrurilor, potrivit lui Picco de la Mirandola. Aceată concepţie nu o putem înţelege fără componentele cabalistice ale operei sale.
Citind cartea, descifrând „codul” propus de Oreste, ne însuşim unele „chei” de interpretare a lumii, ne împropriem o înţelepciune a vieţii, înţelegem importanţa căutărilor personale ale semsurilor profunde, a iniţierii ca parte complementară raţiunii în demersul cunoaşterii. Dacă cineva parcurgând această carte îşi regăseşte o parte din gânduri, trăiri, concepţii sau chiar este convins de cele cuprinse în ea, cu siguranţă a găsit o parte a pietrei … filosofale personale, putând avea sentimentul newtonian al împlinirii.

În 26 mai, într-un ambient deosebit, s-a desfăşurat conferinţa cu tema „Francmasoneria, ocale de evoluţie spirituală”, susţinută de Oreste Teodorescu. Organizată de Asociaţia Pro Benemerenti şi de Clubul Leo Arad Ziridava, conferinţa a propus arădenilor o perspectivă interesantă şi erudită asupra fenomenului masonic. Invitatul, beneficiind de o impresionantă cultură în domeniu, a delectat auditoriul prin discursul său, relevând aspecte istorice, politice, sociale, economice şi culturale legate de societatea masonică.
Pornind de la explicitarea originilor antice şi moderne ale acestei societăţi universale, Oreste Teodorescu a detaliat elemente definitorii din „filosofia” masonică, insistând şi pe relaţia dintre această societate iniţiatică şi religie, mai concret pe raportul dintre masonerie şi cele două biserici tradiţionale: Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă.
Dincolo de aspectele inedite, care au fascinat publicul, conferenţiarul a subliniat legătura intrinsecă dintre masonerie şi democraţie, precizând că reprezentând un laborator de idei, un loc de dezbateri, masoneria nu are cum să fie agreată de regimurile totalitare sau dictatoriale. De subliniat caracterul interactiv al conferinţei, invitatul fiind provocat cu întrebări pertinente, acesta răspunzând la fel de pertinent.
Interesantă a fost şi menţionarea menirii filantropice a francmasoneriei, exemplele din trecutul masonic al Aradului fiind extrem de relevante pentru surprinderea acestei dimensiuni a societăţii fraternale.
Mesajul lui Oreste Teodorescu a fost foarte clar: masoneria are datoria de onoare de a se implica în ajutorarea celor aflaţi în nevoie,putând genera mecanisme, asociaţii şi instituţii de binefacere sustenabile.
Conferinţa sus amintită se doreşte a fi începutul unui ciclu de astfel de manifestări prin care se doreşte ca în faţa publicului arădean să fie aduse personalităţi marcante ale vieţii publice româneşti şi chiar internaţionale.

Înfiinţată în iunie 1888, loja “Concordia” a continuat tradiţia masonică arădeană, – reprezentată de lojile ”Fraternitas” şi “Szechenyi” -, inaugurată în 1870. Loja “Concordia” a fost fondată de un număr de nouă fraţi, lucra în primele trei grade ale ritului ioanit şi aparţinea de Marea Lojă Simbolică a Ungariei. În doi ani de la înfiinţare, loja reuneşte trezeci de membri, dintre care majoritatea manifestau asiduitate şi dăruire în promovarea idealurilor masonice. De asemenea, încă de la început loja arădeană şi-a asumat activităţi şi proiecte caritabile pe care le-a diversificat în anii următori. În 1890 se înfiripă în interiorul lojii ideea construirii unui templu propriu.
Activitatea filantropică a lojii a primit consistenţă şi prin angajarea în optimizarea situaţiei copiilor orfani din Arad. Loja a decis ca fondurile Fundaţiei Feminine de Binefacere – care în mare parte proveneau de la ea – să fie folosite pentru construirea unui orfelinat modern, unde copiii să aibă condiţii optime de viaţă. În acest sens, loja a demarat o amplă acţiune de strângere de fonduri, făcând apel la locuitorii Aradului. Arădenii au răspuns pozitiv, astfel că a început construcţia orfelinatului. Acţiunile filantropice ale Concordiei au continuat anul următor (1891) cu înfiinţarea unei Cantine a Săracilor în Arad. Loja a implicat în gestionarea acestui proiect Fundaţia Feminină de Binefacere Evreiască din oraş. Tot în 1891 loja a înfiinţat o asociaţie a elevilor săraci. În cadrul ţinutelor lojii au avut loc dezbateri privind oportunitatea unificării tuturor organizaţiilor filantropice din Arad, ca o premisă a optimizării activităţii de binefacere. Loja nu a neglijat nici susţinerea urmaşilor fraţilor decedaţi, prin asigurarea materială a continuării studiilor (alocaţii financiare lunare).
În anii următori, acţiunile filantropice au vizat sprijinirea instituţiei de binefacere “Pâinea Gratuită” din Arad. Au fost susţinuţi financiar tineri talentaţi care nu-şi puteau permite studiile. Ideile masonice propagate de loja “Concordia” au avut rezonanţă în comunitatea profană. Spre exemplu, în cadrul şedinţelor Asociaţiei Învăţătorilor din Arad au fost susţinute mai multe conferinţe în care se regăseau principii masonice. În 1905, preocupările interne ale lojii arădene au vizat mobilarea şi inaugurarea templului. Activităţile caritabile s-au centrat pe îmbunătăţirea condiţiei săracilor. De asemenea, membrii Concordiei au iniţiat o asociaţie de ajutorare a deţinuţilor. Mare parte a activităţii din anul 1906 a fost dedicată optimizării situaţiei bolnavilor de tuberculoză. Asigurarea locurilor de muncă pentru săraci a reprezentat, şi în acest an, o preocupare constantă a lojii. Alte iniţiative sociale ale lojii arădene, la începutul secolului XX, urmăreau: înfiinţarea unei băi publice în Arad, introducerea educaţiei de stat gratuite, obţinerea dreptului de vot pentru femei, instrucţia servitorimii şi îngrijirea copiilor abandonaţi. În primul deceniu al secolului XX, problemele muncitorimii revin permanent în atenţia membrilor lojii “Concordia”. Într-o conferinţă desfăşurată în cadrul lojii, transpărea ideea că numai valoarea muncii trebuie să reprezinte măsura respectului faţă de oameni şi, nicidecum, originea sau naţionalitatea acestora. Spre sfârşitul anului 1908 loja întocmeşte un proiect pentru înfiinţarea unui gimnaziu muncitoresc.
Pornind de la dezideratul realizării unei societăţi în care individul este valoarea supremă, loja “Concordia” a încercat, în decursul existenţei sale, să implementeze – în sânul comunităţii profane – o nouă atitudine şi o nouă modalitate de a gândi şi acţiona. Prin acţiunile sale în folosul comunităţii, prin impulsionarea şi coagularea iniţiativelor organizaţiilor neguvernamentale, loja arădeană s-a manifestat ca un veritabil motor al societăţii civile.

Dacă facem o incursiune în istoria fenomenului masonic putem observa că preocupările filantropice au ocupat un loc important în activitatea lojilor. În spaţiul românesc, în a doua jumătate a secolului XIX, activitatea masonică primeşte o dimensiune semnificativă, mai ales prin asumarea de către loji a unor demersuri sociale, culturale şi chiar cu tentă politică. În Transilvania, loja “Unio”, înfiinţată la Cluj în 1886, a dezvoltat o activitate pe mai multe planuri.
Una dintre primele activităţi importante a fost crearea şi gestionarea “Cercului Clujean” (viitoarea Casină Naţională), unde intelectualitatea se întâlnea şi discuta problemele sociale şi culturale ale urbei. Chiar în anul înfiinţării, loja “Unio” a sprijinit înfiinţarea la Cluj a unui institut de surdo-muţi. Înfiinţarea primelor bucătării populare, unde luau masa elevii săraci, s-a realizat tot cu suportul asociaţiei masonice. După ce şi-a finalizat noul templu, în 1889, loja clujană a putut să-şi diversifice activităţile sociale. În 1892, prin contribuţia membrilor lojii, s-a înfiinţat “Societatea de Salvare” din Cluj.
Preocupările pentru condiţia copiilor s-au materializat într-o ligă pentru protecţia copiilor şi în spitalul de copii “Ştefania”. Spre sfârşitul secolului XIX, loja “Unio” a constituit un Institut de Ocrotire, cunoscut ulterior sub numele de “Căminul fetelor de învăţători din Ardeal”. La începutul secolului XX, în cadrul şedinţelor lojii, s-a dezbătut problema dreptului de vot, pe care loja îl dorea general şi secret. Programul lojii pe mai mulţi ani, intitulat „Teze şi Înţelegeri”, era menit să ofere soluţii pentru a optimiza nivelul de viaţă al celor nevoiaşi. Câţiva ani la rând, loja a organizat aprovizionarea gratuită cu pâine şi lemne de foc a celor mai săraci locuitori ai Clujului.
O chestiune care revenea constant în dezbaterile din lojă a reprezentat-o laicizarea învăţământului. În programul din 1911 al venerabilului lojii s-au inserat mai multe teme: reforma învăţământului, reforma vieţii sociale, lărgirea drepturilor omului, egalitatea în drepturia femeii, învăţământul extraşcolar, etc. În perioada primului război mondial, pe lângă activităţile filantropice legate de conflict, loja “Unio”, a reuşit să înfiinţeze şi alte instituţii de utilitate publică. (va urma)

Pentru înţelegerea fenomenului masonic din spaţul românesc în epoca modernă, primul volum al lucrării lui Alex Mihai Stoenescu, Istoria Loviturilor de Stat în România, – intitulat Revoluţie şi Francmasonerie – reprezintă un instrument indispensabil. În acest demers intelectual, fenomenul masonic din spaţiul românesc este surprins în multitudinea întrepătrunderilor şi intercondiţionărilor cu socialul, politicul, culturalul şi chiar cu religia. Alex Mihai Stoenescu reuşeşte remarcabil să surprindă nota de specificitate a masoneriei româneşti în secolul naţiunilor.
Formată într-un context particular, masoneria românească a funcţionat mult timp ca organizaţie de tip masonic, conferind un rol minor ritualurilor şi căutărilor esoterice, dar dezvoltând o componentă proprie acestei fraternităţi: educaţia secretului. Cultul secretului a făcut din masonerie, susţine autorul, singura formă serioasă de iniţiere a unui program de emancipare naţională. Prima societate de tip masonic din spaţiul românesc a fost Frăţia, înfiinţată în 1843 de către Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Christian Tell.
Aflată într-un mediu impregnat de ortodoxism, Frăţia s-a adaptat realităţilor româneşti. Astfel, societatea s-a organizat după tipar carbonar, membrii fiind grupaţi în formaţiuni de câte zece persoane, fiecare membru cunoscându-l doar pe şeful său direct – diacon, preot sau arhiereu, – cel care l-a iniţiat, de la care şi prin care primea ordine şi instrucţiuni, păstrarea secretului fiind obligaţie absolută. Reiese foarte clar că societatea Frăţia era o organizaţie secretă de factură politică militantă, care nu respecta principiile unei loji masonice regulare. Uzitarea terminologiei ortodoxe pentru denumirea gradelor membrilor ei demonstrează un incontestabil autohtonism. Totuşi, societatea Frăţia a împrumutat din masoneria occidentală – în speţă, de la lojile Marelui Orient al Franţei, lojile carbonare italiene – o metodologie revoluţionară şi argumente puternice în favoarea unui demers politic centrat pe naţiune.
Născută în lojile Marelui Orient al Franţei, influenţată de carbonarism, fiind o masonerie angajată, militantă, aceasta s-a abătut mult de la caracteristicile unei masonerii regulare, de tip anglo-saxon, fiind tot mai mult asimilată de o societate românească aflată pe drumul modernizării.

Există, potrivit istoricilor masoneriei, trei orientări principale în masoneria universală. O tendinţă teistă, inaugurată în 1717, odată cu fondarea Marii Loji Unite a Angliei – obedienţă ce îşi va aroga prerogativa regularităţii şi regularizării universale – pentru care apartenenţa la Ordin este condiţionată de asumarea credinţei într-o divinitate revelată printr-o carte sacră şi de speranţa în nemurirea sufletului.
Un culoar important în fraternitatea universală este reprezentat de masoneria deistă, conform căreia fiecare mason are libertatea de a-şi reprezenta divinitatea în mod propriu. Exponentul cel mai cunoscut al acestei tendinţe este Marea Lojă a Franţei, obedienţă care a iniţiat în ultimii ani crearea unei Confederaţii masonice europene.
Cea de a treia tendinţă o constituie masoneria liberală, explicitată cel mai bine de Marele Orient al Franţei, obedienţă care nu impune membrilor săi raportarea la transcendenţă, fără însă a interzice acest lucru. Aceste trei tendinţe au primit în timp mai multe nuanţe. În zona masoneriei tradiţionaliste (teiste) au apărut relativ recent alte două iniţiative care şi-au creat propriile sisteme internaţionale. Este vorba despre Marea Lojă Regulară a Angliei, – constituită în 2005, care a dezvoltat relativ rapid un lanţ masonic internaţional – şi de Marea Lojă a Întregii Anglii de la York.
În sfera masoneriei liberale, s-au dezvoltat mai ales în a doua jumătate a secolului XX sisteme masonice mixte (Dreptul Uman), care reunesc bărbaţi şi femei, precum şi lanţuri masonice feminine. Obedienţele masonice liberale au optat, în marea lor majoritate, să adere la Centrul de Legătură şi Informare a Puterilor Masonice semnatare a Apelului de la Strasbourg.
Am recurs la aceste clarificări tocmai pentru a avea o grilă de lectură cât mai corectă atunci când ne raportăm la evoluţia fenomenului masonic. Cum se poate observa, ca orice “organism viu”, masoneria este supusă influenţelor sociale, la rândul ei influenţând societatea.

Recent, am participat la un simpozion pe tematică masonică. Desfăşurat la Deva, în organizarea Asociaţiei Profesorilor de Istorie, filiala Hunedoara, simpozionul a reunit cercetători, istorici, profesori de istorie, reuşind să adune un numeros auditoriu. Manifestarea, de o înaltă ţinută, a propus atenţiei participanţilor o temă oarecum inedită în peisajul cultural românesc: “Masoneria: trecut, prezent, viitor”. Subiectele prezentate de conferenţiari, printre care m-am numărat şi eu, au fost diverse, reuşind să abordeze în profunzime fenomenul masonic: de la rolul masoneriei în fondarea statului american şi în construcţia statului român modern, relaţia lui Alexandru Vaida-Voevod cu francmasoneria, la receptarea masoneriei în societatea românească actuală. S-au prezentat şi studii mai aplicate precum istoria masoneriei din zona Sibiului în secolul al XVIII-lea şi rolul lojii arădene “Concordia” în oraşul de pe Mureş la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.
Subiect fascinant, istoria masoneriei a intrat treptat şi în atenţia istoricilor profesionişti din România, deschizându-se astfel posibilitatea realizării unor studii serioase, bine documentate, bazate pe documente de arhivă, pe studiul unor memorii, jurnale etc. În unele universităţi occidentale de prestigiu, există de o bună perioadă catedre de studii masonice şi chiar module de masterat axate pe studierea fenomenului masonic. În ţara noastră, s-au făcut în ultimii ani câţiva paşi importanţi în sensul abordării academice a acestei realităţi istorice, dar încă mai există prejudecăţi izvorâte din ignoranţă. Iar, cum se cunoaşte, ignoranţa naşte intoleranţă. (va urma)

Teen Fest – Liceul anului se află la cea de a patra ediţie. Aproape toate liceele judeţului Arad au decis să participe, asumându-şi astfel provocările lansate de organizatori.
Nu pot să nu subliniez importanţa acestei manifestări în peisajul educaţional arădean. Scopul principal al Teen Fest-ului este socializarea, interferenţa dintre liceele arădene într-un cadru competiţional care potenţează calităţile, aptitudinile, abilităţile elevilor implicaţi.
Munca în echipă este definitorie pentru acest tip de competiţie. De asemenea, pentru reuşita unei şcoli participante este necesară o implicare constantă şi sensibilă a unor cadre didactice.
Se poate spune că deja s-a conturat un “spirit” al Teen Fest-ului, acest concurs inter-liceal devenind un veritabil brand în Arad pentru segmentul de tineret. Teen Fest este o competiţie aşteptată cu ardoare de liceeni an de an, este un prilej ca foarte mulţi dintre aceştia să-şi manifeste talentele cu care sunt înzestraţi.
Evident, ca la orice concurs, vor fi câştigători, vor fi şi nemulţumiţi, dar toţi vor realiza cât de important este să fii competitor şi sperăm că şi la această ediţie evenimentul destinat adolescenţilor va fi dominat de fair-play.